De nuntă
Isuse, noi nu vrem singuri
să plecăm la drum.
Vino cu noi ca Bun Învățător,
și Călăuză să ne fii de-acum!
Cuvântul Tău să ne-nsoțească
din zori în fiecare zi,
Îndemnul Duhului să-L ascultăm
și să-L urmăm orice ar fi.
Ce vom lucra, o binecuvântare
va deveni în lumea noastră,
Tot ce vom face, fi-va pentru Tine
chiar dacă suntem pe Planeta-Albastră.
O singură inimă fierbinte
să bată pentru cei din jur,
Senin și alinare dăruind,
un sentiment atât de cald și pur.
Un cânt de iubire să nălțăm
spre Tine nobil, curat,
Slujirea apoi să-nvățăm,
înțelegând ce-nseamnă iertat.
Ca far luminând în furtună,
unul altuia sprijin la greu,
Izvor răcoritor, cunună
de bucurie tot mereu.
Fă din căminul nostru simplu
palat adăpostind minuni,
Răbdare, smerenie, blândețe,
cu fiecare zi mai buni.
Încredere, respect, ploaie de har
să fie parfumul casei noastre,
Loc de odihnă pe cărarea vieții,
și primul pas ce duce către astre.
Iar floarea dragostei
s-o îngrijim zâmbind
Cu Apa Vieții de la Tine
sub razele-Ți divine strălucind.
Îți mulțumim și-n mâinile unite,
visele dragi alăturăm,
Dulci binecuvântările primite –
ocazii slavă Cerului să dăm. Amin!
Floare de colț
Aviva Aurelia Evghenie