Despărțire
Văl negru se-așterne în noapte,
Doar întuneric până departe,
Râuri de lacrimi îneacă,
Speranțele-s albie seacă.
Adâncă tăcere se lasă,
E totul străin și în casă,
Din ramă zâmbește chip de demult,
Moartea rânjește sinistru și crud.
Obiecte cu suflet în vise,
Stăpânul le părăsise,
Cu mâinile goale sub lună,
Plecase fără să spună.
Ochelarii odihnă găsesc.
Bastonul din lemn, bătrânesc,
Solitar în ungherul lui,
Nu va mai servi nimănui.
Toate poveștile spuse,
Sunt acum vremuri apuse.
Merii sunt triști în livadă,
Floarea lor nu-i nimeni s-o vadă.
În grădină jelește și el,
Cel mai bun, mut amic dar fidel,
Cărări prin păduri n-or urma,
Bureți sau frăguțe de-ar vrea.
Nimeni în poartă nu va mai sta,
Răspuns la binețe să dea.
Poștaș nu mai vine de-acum,
Cu nume pe plic de abur sau fum…
Floare de colț
