Intercer – Poezii si editoriale

DESTINUL UNEI FRUNZE… DESTINUL UNUI OM
Stau în mansardă și privesc copacii
Ce se dezbracă chiar ca maniacii,
În fața geamului e un copac îmbătrânit ca mine,
Decolorat de timp, ani mulți și multe zile.
Frunzișul s-a rărit demult și frunzele l-au părăsit subtil,
Acum mărețul arbore nu mai e mândru, e umil.
Privesc la dansul frunzei, ce în cădere își ia la revedere,
Și parcă o compar cu mine, simt durere,
Aș îngropa orgolii, mândrie, vanitate,
Dar nu sub frunze moarte, cât mai adânc se poate,
Aș îngropa ce-i rău, subtil răul distruge
Și la mai rău, la multă răutate ne constrânge.
Exact cum cade frunza, așa cădem și noi,
Dar frunza e utilă de cade în noroi,
Devine îngrășmânt și întreține viața,
Dar noi de am căzut, nu prindem dimineața.
Emilia Dinescu

Filed under:
Generale by emiliad