Doar un toiag
Nu sunt precum bastonul elegant
pe-aleile din parc șovăitor,
nici plictisit nu moțăi lângă bancă,
sunt un toiag, mi-e simplu portul.
Cărări de munte urc cutezător,
priveliști ca în vis din lumea largă
am admirat, dar greu mi-am știut rostul.
Străbunii mei slujit-au patriarhii,
apoi pe Moise și pe Aaron.
Trimiși de Domnul în Egipt să scoată
poporul Israel din grea robie,
minuni să facă pentru Faraon,
toiagu-n șarpe s-a făcut deodată,
apoi lovind râuri, sânge să fie.
Întins spre ape și peste țărână,
peste Egipt când a fost poruncit,
broaște, păduchi, lăcuste o mulțime,
ieșind pe rând distrus-au țara toată…
Pustiul mare, poporul obosit
cu greu în frâu Moise îl poate ține.
Lovește Stânca! Apă rece – iată!
Toiag de fier, luceafărul din zori
ca răsplătire Tiatira are…
Doar un toiag în mâna Lui aș vrea,
o călăuză netezind cărări,
să fiu pe lângă turma de mioare,
smerit să împlinesc doar voia Sa,
celui slab sprijin fiind în încercări! Amin!
Floare de colț
Aviva Aurelia Evghenie
