Dor de țară
Pe malurile apelor din Babilon,
Plini de amaruri stăteam jos și plângeam,
Căci cu dor ne gândeam la Cetatea Sion,
Harpele triste atârnau pe un ram.
Ni se cereau dragi cântări de bucurie,
Dar glasuri se stingeau neputincioase,
Cuprinse de dor, o durere grea, vie,
De Ierusalim și-ale noastre case…
Deschidem ferestre de suflet spre tine,
Cetate cu străzi aurite ca-n vis,
Din robia cea grea ce-n lanțuri ne ține,
Ruga ne îndreptăm spre locul promis.
Lacrimi de dor spală mereu aspra cale,
Străini suntem și zilnic gata de drum,
Așteptând oști îngerești triumfale,
Eliberându-ne de răul de-acum.
Îngerul Domnului ne-aduce aminte,
Cuvinte spuse unui preot demult –
De vei umbla pe căile Mele sfinte,
Te voi lăsa cu cei ce Mă iubesc mult!…
Floare de colț
