Dumnezeul speranței
Când pomul crengile-și apleacă
și mulți mănâncă rodul său,
Când ploaia stropii ei împarte
peste cel bun,peste cel rău,
De ce aduni doar pentru tine
iar pentru ceilalți ai dispreț?
Căldură, generozitate
în ochii tăi n-au niciun preț?
Și-acum te plângi în prag de moarte
căci viața ta s-a terminat,
Ești singur, inima îți bate
câteva ore…și-ai plecat…
Ce lași în urmă? Pentru cine?
Ți-ai fost și zeu și țel mereu.
Rapid adânca noapte vine.
Cine-i cu tine azi la greu?
Vai, molii și rugină, praf
se satură de munca ta,
Mulți hoți s-or bucura de jaf,
bancnote se vor devaloriza.
Pe noptieră în salon
plângând discret a așezat
O carte neagră-un simplu om,
să te ridice din oftat.
Întâia oară-ai cunoscut
pe cel mai Bun Păstor venit,
să moară pentru miel pierdut
Cel ce Iubire-a risipit.
Privind la Domnul sângerând
cu ochii minții-nlăcrimați,
Știind că vei pieri curând
îi mângâiai pe-apropiați.
Cu greu tu apă le-ai adus,
și de efort tot tremurând,
Pe umăr mâna ta le-ai pus
ca să suporte greul gând.
Nimic nu mai conta acum,
dureri voiai să ușurezi.
Colegi de cameră ți-o spun
că ești un înger ce-i veghezi…
Iubire, multă mângâiere,
și-apoi speranțe-ai insuflat.
Ce-ai adunat – vis efemer e
dar ai pe Domnul minunat! Amin!
Floare de colț
Aviva Aurelia Evghenie
