E ziua pregătirii
E ZIUA PREGĂTIRII
E ziua pregătirii, cu zel ne avântăm,
Nu știm ce să mai facem, să nu ne încurcăm,
E timpul scurt și ziua aleargă, se grăbește,
Curând va veni seara, bolta se înnegrește.
Cu disperare-n fugă prin treburi alergăm,
Ne temem că cu timpul, acuma, ne luptăm,
S-a scurtat ziua mult, se va întuneca,
Oare în timpul zilei, lucrul vom termina?
E ziua pregătirii și noaptea va veni,
Va veni noaptea cruntă ce ne va despărți,
Nu va mai fi lumină ca să ne pregătim,
E ziua pregătirii, mai mult noi să citim.
Să cerem Duhul sfânt în ziua pregătirii,
Să facem loc, în toate, credinței și slujirii,
Să ne hrănim acum, cu ce am pregătit,
E ziua pregătirii, e timpul la sfârșit.
E ziua pregătirii, nu doar din săptămână,
E ziua pregătirii, căci Domnul o să vină,
Ai pregătit de toate, o lipsă să nu fie,
În candelă ai pus ulei mai mult, cum scrie?
O pildă ni s-a spus, din pilde învățăm,
Fecioare adormite, n-am vrea să ne înșelăm,
E ziua pregătirii, cu dor să ne zorim,
Curând va veni seara, să nu ne amăgim.
Emilia Dinescu