Femeia în alb
Privești spre cer, ești luptătoare…
În alb și nou, curat veșmânt,
Răsar stridente fire care
Pătează straiul tău cel sfânt.
Pe-un rece formalism poți scrie
Modă, mândrie, egoism.
Tentacule apar, vai ție,
Din arzătorul fanatism!
Extremele îndepărtate,
Devin prăpăstii în curând,
Și în superficialitate,
Se-neacă mulți creștini pe rând.
Ești unică sau cu oricare
Femeie, te asemeni azi?
Păstrezi principiile-n mare,
Dar în detalii ades cazi?
Ah, pentru unii demodată,
Sau club modern de ipocriți,
Ei nici nu știu cum altădată,
Strângeai pe-ascuns mulți prigoniți…
E timp solemn de judecată,
Mai este har împrumutat,
Cernut și sigilat deodată,
Nume cu nume e strigat…
Te clatini plină de defecte,
Te părăsesc cei plictisiți,
Și cei ce Legea să respecte
Nu mai doresc, sunt obosiți.
Dezamăgiți se depărtează
Și doritorii de minuni,
Rămân puțini cu mintea trează,
Așteptători fideli și buni…
Mântuitorul te iubește,
Te-ncurajează să reziști,
Căci mulți primi-vor Buna Veste,
Deci, șterge-ți iute, ochii triști!
Acum când este libertate,
Și cunoștința a crescut,
Anunță-n zări îndepărtate,
Vine Isus! Nu mai e mult!
Floare de colț
