Fereastra noastra
Ştiam că mâna Ta-i fereastră
Prin care să privim la cer
Deschisă înaintea noastră
Când suntem apăsaţi de ger…
Dar am văzut
Că-n mâna Ta străpunsă
Chiar viaţa noastr-a fost ascunsă
An după an…
Căci preţu-a fost deja plătit
Vrăjmaşul cel viclean de-ar fi venit
Să ne condamne…
Trecut-au rând pe rând
Atâtea toamne…
Şi dezbrăcaţi de slava Ta…
Şi nicăieri şi nimeni n-ar putea
Ca mâna Ta
A ne-mbrăca!
Trecut-au rând pe rând
Atâtea ierni…
Cu glasul Tău încă ne chemi
Ca mâna Ta
A ne-mbrăca
În a… neprihănirii haină!
De aceea, fiecare-n taină
Cu ruga noastră azi venim…
Iar de mai e să mai trăim
Încă un an, aici, am vrea
Tot mâna Ta să ne rămână
Fereastra noastră către cer!
Anişoara Enea- Roman