Firul de iarbă
noiembrie 18, 2012
Din tencuiala veche-a închisorii,
În prag de primăvară răsări,
Un fir de iarbă curajos de verde,
Cu îndrăzneala dulce de-a trăi.
Creștea mereu sub picurii de ploaie,
Zvelt purtător de viață spre lumină,
Părea că niciodat n-o să se-îndoaie,
Persoană de însemnătate plină.
Trecură zile multe și senine,
Dar și cu ploi, mulți nori supărători,
Eroul nostru mândru se mai ține,
Chiar dacă fructe n-are și nici flori.
Sub arșița de vară nemiloasă,
Se arcui, apoi se-îngălbeni,
Pierzând ținuta fină, maiestuoasă,
Un fir uscat îndată deveni.
––––––––––––
În interior de zid era o umbră,
Zeci de-anotimpuri plâns-au lângă ea,
Imaginea aceasta mult prea sumbră –
Rod al conștiinței ce o măcina…
Floare de colț
