Fragil
martie 5, 2013
Armură ai din văluri, catifea, mătase,
Rupi săbii ascuțite prin ton mângâietor,
Faci sărbători din clipele frumoase,
Și-un cânt de păsărele ți-alungă orice nor.
Prezența ta gingașă gonește-orice dureri,
Speranță, zâmbet, lumină semănând,
Prăpastia disperării și-a nopții până ieri,
A dispărut cu totul din reci priviri și gând.
Ești ne-nțeles, pari dăltuit în piatră,
Când ai ca prizoniere lacrimi, răni adânci,
Le va goni doar El, Isus, îndată,
Veți sta de vorbă singuri, vei fi liber să plângi!
Îngândurat și enigmatic uneori,
Ridici în jurul tău zid de tăcere,
În alte zile parcă vrei să zbori,
Prea complicat ești, suflet de femeie!
Floare de colț
