Gânduri

septembrie 9, 2023

GÂNDURI
(la schimbarea pastorală)
Păstorii ne conduc cu dragoste din umbră
Și despărțirea ni se pare sumbră,
De datorie nu e vorba, e vorba de amor
Căci ei conduc o turmă, conduși de un mare dor.

Chiar dacă o schimbare se face azi în turmă,
Păstorul își dorește ca nici o oaie-n urmă
Să nu se rătăcească, să nu se depărteze
Și-n zarea cea albastră pe Domnul să urmeze.

Noi suntem slabi ca oameni, dar chiar dacă am greșit
Și pe păstorul nostru prea des l-am necăjit,
Ne-am adunat în rugă, cu lacrimi ne-am rugat
Și cu durere-n suflet noi bine i-am urat.

Păstorii se mai schimbă, schimbarea-i necesară,
Să ne schimbăm și noi, cei rău din noi să piară,
Să lăsăm ce-i murdar și prea greu de purtat,
De vrem cerul, să știm că timpul s-a scurtat.

Suntem o mică turmă și avem un alt păstor,
Dar să stăm strânși în rugă cu doar un mare dor,
Să ne gândim acum că cel ce păstorește
La fel ca noi și el pe Domnul îl servește.

Suntem atrași de lume, dar stăm uniți în Tine,
Știm c-am greșit adesea, suntem plini de rușine,
Venim uniți în rugă și cerem o schimbare,
Vrem o schimbare, Tată, căci inima ne doare.

Trimite Duhul Sfânt, vrem ploaia Ta târzie,
Vrem cerul cu ardoare și-l vrem cu bucurie,
În cer ne-om întâlni cu toată turma Ta,
Te rog fiebinte, Tată, pe noi nu ne lăsa.
Emilia Dinescu

Comments are closed.