Gânduri
GÂNDURI
Vin la piciorul crucii și vreau să mă odihnesc,
Căci lângă cruce, Doamne, eu pacea o găsesc,
Am rătăcit prin lume crezând că-mi este bine,
Dar am greșit amarnic, e groaznic fără Tine.
M-am alipit de Tine, ești singura salvare,
Tu mi-ai luat povara ce am dus-o în spinare
Și m-ai purtat pe brațe atunci când mi-a fost greu,
Cum să stau fără Tine, doar Tu ești Dumnezeu.
Îți mulțumesc, Hristoase, pe mine m-ai primit,
Nu mi-ai luat în seamă nici vina ce am greșit,
Deși eram departe și rătăceam în lume,
Ai fost mereu cu mine, nu știu ce pot a spune.
Eu am cârtit întruna, dar Tu m-ai mângâiat,
Am stat în depărtare, dar Tu m-ai căutat
Și m-ai adus în turmă, o oaie rătăcită,
Cum să nu-ți cânt întruna căci eu sunt fericită.
Emilia Dinescu