Gânduri
GÂNDURI
O apăsare-n piept simt, mă cuprinde,
În mine, amintirea a ce a fost, parcă se aprinde,
Credeam că-s vindecată de trecut,
Dar, iată, eu constat că n-am putut,
Am îngropat adânc, în suflet, doar durere
Și simt că parcă nu mai am putere…
Să țin cotloanele chiar ferecate mi-aș dori,
Aș vrea durerea aceasta a opri,
Aș vrea să nu revină ce a durut,
Căci cu durerea eu nu știu să lupt.
Eu nu urăsc, chiar dacă m-ați rănit,
Am vrut să mă feresc de suferit
Și m-am închis în lumea mea de vis,
Așa am meditat mai mult și am scris,
În vers m-am alinat și mi-am găsit plăcerea,
În poezie am pus toată durerea.
Am stat închisă în lumea mea, mereu,
Până într-o zi când, însuși, Dumnezeu
M-a mângâiat și m-a condus la El,
De atunci eu n-am mai fost la fel.
Trecutul am crezut c-am îngropat
Și suferința, chiar eu am uitat,
Dar amintiri prea multe se ivesc,
Mă tem și mă îngrozesc când mă gândesc…
De ce am suferit… nu înțeleg…
Eu n-am știut pe mine să m-aleg,
Nu am știut cum să mă prețuiesc
Până la cruce să te întâlnesc.
Eram copil, eram deosebită,
Că-n trup, de boală eu am fost lovită,
Dar mulți n-au înțeles că sufeream,
Chiar când cu ochii-n lacrimi le zâmbeam.
Și praful amintirii s-a evaporat
Și pare că trecutul a-nviat,
Revine tot și parcă, iar m-am speriat,
Dar nu mă las înfrântă de trecut,
Că între timp, eu Adevărul am cunoscut,
L-am cunoscut cu adevărat pe Dumnezeu
Și am înțeles că El m-a prețuit mereu,
Valoare întotdeauna El mi-a dat
Și pot să spun, din multe m-a salvat,
Cu mine drumul vieții a petrecut
Și am uitat tot ce a durut.
Chiar dacă eu trecutul n-am uitat
Și am crezut că e adânc în suflet îngropat,
Pot spune cu mândrie-s fericită
Că nu am fost de viață ocrotită,
Sunt fericită că sunt eu, așa cum sunt
Și nu-mi doresc să fiu o alta pe pământ,
Sunt mulțumită și împlinită, mă mândresc
Că Domnul m-a învățat să mă iubesc
Căci pentru mine pe cruce a murit
Și toate… pentru că… doar m-a iubit.
Emilia Dinescu
