Gânduri
1590. GÂNDURI
Noaptea în care viscolul cântă e minunată,
Nu am de gând de haos să mă las furată,
Sunt turbulențe multe pe pământ,
Schimbarea e produsă chiar de vânt,
Dar nu mă tem, căci am un Dumnezeu,
Și glasul Lui l-aud în rugă, eu.
El a creat pământul cu puncte cardinale,
Meridiane, azimut și alte puncte principale,
El a creat și noaptea și viscolul ce cântă,
De aceea tot ce e, eu spun că mă încântă,
Nu e melancolie, exact aceasta simt,
De sunt chiar turbulențe, eu răul nu presimt,
Căci Dumnezeu nu-i haos, de vine o schimbare,
La cârmă vreau să fie, chiar dacă e încercare,
Mă las în voia Lui, căci El e Creatorul,
El ține chiar și vântul, El este Salvatorul.
Emilia Dinescu
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.