Gânduri de bunică
GÂNDURI DE BUNICĂ
Ne-am adunat aici, în prima zi de vară,
Un sentiment profund mă trece iar și iată,
În poezie spun, acum, cam ce gândesc,
De citești printre rânduri, cam vezi ce îmi doresc.
Timpul a trecut, de mult, nu știam să fiu mamă,
Căci mamă nu te învață, să fi în nici o școală,
Când s-a născut copilul, eu mamă am devenit,
Am învățat din mers, nu spun că n-am greșit.
Mai am de învățat, căci învățăm mereu,
Dar azi constat că-i timpul să mă schimb puțin eu,
Curând voi fi bunică și eu vă mulțumesc
Pentru acest cadou pe care mi-l doresc.
Am fire albe-n păr și sunt o fericită,
Căci fata și băiatul îmi dau rol de bunică,
Mai am de învățat, voi învăța mereu,
Cu Dumnezeu înainte la bine și la greu.
Se spune c-ar fi fată, așa medicul spune,
Chiar nu contează, Tată, copilul e minune,
Te rog, să-l iei în paza-ți pe micul copilaș,
Noi așteptăm, cu drag, al nostru îngeraș.
Această poezie, e prima ca bunică,
O scriu cu bucurie, sunt foarte fericită,
Aștept să treacă timpul și am să mă rog mereu,
Mă rog pentru că-s mamă, dar și bunică, eu.
Cu inima-mi doresc nepoată ca să am,
Dar mintea vrea băiat, confuză eu eram,
Dar nu contează, Doamne, e darul Tău divin
Și pentru acest prunc, cu toții mulțumim.
Emilia Dinescu
