Gânduri pentru Adrian
1479. GÂNDURI PENTRU ADRIAN
Copilul meu, de acum tu ești părinte, ești tătic,
M-așez, vreau să-ți vorbesc și iată, zic,
Eu știu că am greșit, n-am fost o mamă bună,
Deși aș fi dorit, ascultă, mama ta ar vrea ceva să spună.
Nu am averi, nu am nimic să-ți dau,
De aș putea, eu inima aș scoate, aș vrea să o iau,
Să o plantez în pieptul tău, să simți a mea durere,
Să simți de unde am răzbit, să înțelegi și tu a mea putere.
Eu știu, de multe ori noi nu gândim la fel, nu suntem pe aceeași undă,
De multe ori mama are a spune multe, copilul e grăbit, nu vrea să audă,
E secolul vitezei și s-a evoluat, dar sufletul de mamă se roagă neîncetat,
Mă rog mereu, și sufletul îmi plânge, în rugăciune cad,
Să înțelegi că pe pământ nimic nu e etern, e efemer.
De acum tu ești tătic și simți ce simt și eu demult,
Tu ești tătic, ți se deschide-n cale un drum necunoscut,
Primordial nu mai ești tu, e fata ta de acum, e importantă,
Și cred că e mai simplu să înțelegi dorința mamei toată.
Tu ai fost primul meu băiat, cu tine m-am născut și eu, ca mamă,
Nu cunoșteam prea multe, am învățat din mers, ia seamă,
Dar am știut de la început că eu doresc copiii mei, chiar pentru veșnicie,
Și îmi doresc aceasta, cât inima va bate în pieptul meu, se știe,
Doresc doar veșnicia și sper că vei dori,
Exact ca mine, veșnicia pentru ai tăi copii,
Căci Domnul de va vrea vei fi din nou părinte,
Te rog, să iei Cuvântul și să-ți aduci aminte,
Curând va veni Domnul și vreau să ne întâlnim,
În cerul sfânt cu toții, noi trebuie să fim.
Emilia Dinescu
