Gânduri pentru mama
GÂNDURI PENTRU MAMA
Dumnezeu a hotărât și eu îi mulțumesc,
Să fi a mea, mămico, îți spun că te iubesc,
Aș vrea să fie bine, să te fac fericită
Că meriți, mamă dragă, ai fost mult necăjită.
Nu pot să-ți dau cadouri ca să te răsplătesc,
Căci m-ai adus pe lume și nu pot să-ți plătesc,
Oricât aș vrea, mămico, nu am să reușesc
Să fac ceva prea bine ca să te fericesc.
Tu ești averea mea, nu am nici o putere,
Decât să strig la Tatăl, nu pot decât a cere
Ca Domnul să te ție și să-ți dea sănătate,
Să fi cu viața plină doar de seninătate.
Tu ești ca o zeiță, cu toții te iubim
Și vrem să-ți spunem, mamă, că știm că m-ai greșim,
Dar inima ta bună, mereu, ea ne-a iertat,
Ne-ai îndreptat spre bine, mereu ne-ai îndrumat.
Îți mulțumim din suflet, tu ne-ai crescut frumos,
Te-ai luptat pentru noi, chiar foarte serios
Căci singură ai fost, cu greul ai luptat,
Dar noi eram copii și nu am sesizat.
Tu ne-ai adus pe lume, cinci pui tu ai crescut,
Cu lacrimi și sudoare, tu, oameni ne-ai făcut
Și-ți mulțumim din suflet că am fost fericiți,
Ne-ai învățat în toate să stăm tot strâns uniți.
E ziua ta, mămico, noi te sărbătorim
Și vrem să-ți spunem ,mamă, nu doar noi te iubim,
Cu drag îți spun acum, să știi că te iubesc
Și ai tăi nepoți, nepoate și ei îți mulțumesc.
De ziua ta un gând în vers, iată, am scris,
Dar nu poate cuvântul să spună ce am de zis
Căci nu găsesc cuvinte ca să îți spun ce simt,
Oricât ar fi de multe, nu pot ca să cuprind.
Aș vrea să lași tot gândul, să uiți că a fost greu,
Să îți îndrepți privirea spre bunul Dumnezeu
Căci El ți-a fost alături, mereu în ceasu-amar
Și vreau în veșnicie să fi al nostru dar.
Eu nu sunt egoistă că vreau în veșnicie
Să stăm toți împreună, să fie bucurie,
Să stăm o veșnicie și să ne bucurăm,
Să stăm o veșnicie cu Domnul să cântăm.
E ziua ta, din suflet îți spunem la mulți ani
Și vrem ca doar speranță din suflet să emani,
Speranță de mai bine în suflet vreau să fie
Nu doar mulți ani, mămico, ci chiar o veșnicie.
Emilia Dinescu