Gânduri pline de speranță
1496. GÂNDURI PLINE DE SPERANȚĂ
Stau în fața crucii, privesc marmura rece,
Nu cred că suferința din suflet îmi va trece,
Doar dorul, stins în frunze cu lacrimi îmbibate,
E cel ce este martor, doar el le știe toate.
Nu este nici o taină că tata a plecat,
El doarme adânc acum și totu-i nemișcat,
O umbră am în suflet, un of ce-i dureros,
Nu știu dac-al meu tată, primit-a pe Hristos.
Adânc în suflet am un dor, e dorul meu,
Nu-l înțelege nimeni, doar Bunul Dumnezeu,
Aș vrea să știu că tata e printre mântuiți,
Când Domnul va veni, mulți morți vor fi treziți.
Nu este întuneric, nu este nici un chin,
Moartea e numai somnul, cu toții adormim,
Nu este nici o umbră, e scris chiar în Cuvânt,
Vor învia din moarte când vine Domnul sfânt.
Vor învia creștinii ce sunt în nemișcare,
Atunci când mii de îngeri cu Hrist’ vor fi în zare,
Acum e întuneric, curând va fi lumină,
Cei credincioși în slavă vor fi, nu în țărână.
Mai am doar o speranță, adânc este îngropată,
Ca toți ai mei să fie cu inima schimbată,
Nu este nici o taină, de ne vrem mântuiți,
În astă viață trebuie să fim doar pocăiți.
Emilia Dinescu
