Gânduri și rugăciune

decembrie 9, 2023

GÂNDURI ȘI RUGĂCIUNE
Noi ne rugăm și credem că ne asculți,
Acum, ne-am strâns la rugăciune foarte mulți,
Poporul Tău se adună în sfântă rugăciune,
E săptămâna rugăciunii, e încă o minune.

Privim în urmă, încă un an, mai e puțin, se încheie
Și noi ca oameni am trăit, am strâns trofee,
Dar nu avem nimic, suntem murdari și goi,
Căci viața noastră, fără Tine, e gunoi.

Da, am trăit, e timpul să îți mulțumim,
Nu am murit, e timpul, chiar acum, să ne trezim,
Să ne analizăm ce am făcut și n-am făcut,
Să constatăm dacă am făcut, ce am putut.

Eu, chiar acum, în rugăciune, trec la cercetare
Și cu durere, îmi amintesc cum am cârtit în încercare,
Îmi pare rău că mult am eșuat
Când fără Tine în luptă am plecat.

Suntem murdari și nu avem valoare,
Dar Tu ne-ai înfiat, ce bucurie mare,
Orfani am fost când nu te cunoșteam,
Dar, iată, că acum suntem cu toții neam.

Ne-ai înfiat pe noi și știu că Tu ne-ai dat valoare,
Din simplu glod, ne-ai transformat în piatră de amploare,
Eram nimic, ne-ai șlefuit, ai vrut să fim ai Tăi,
Nu meritam așa cadou, căci suntem tare răi.

Ai Tăi copii, cu adorare sfântă, înalță o rugăciune,
Poporul Tău îți cere puterea de a spune,
Noi știm, am eșuat în multe, am greșit,
Dar cu speranță, iată, am venit.

Venim, uniți în rugă, cu listele ce avem,
Suntem părinți netrebnici și vinovați suntem,
Am eșuat în tot, avem brațele goale,
Copiii sunt în lume, satan le dă târcoale.

Strigăm ca unul Tată, copiii rătăcesc,
Te-au cunoscut pe Tine, dar azi se opintesc,
Ei cred că sunt chiar bine cum sunt, se depărtează,
Dar stau în nepăsare, ei nu realizează.

Venim în rugăciune, strigăm pentru bolnavi,
În paturi de spitale mulți zac și sunt firavi,
Nu mai sunt tratamente și bolile-s fatale,
Trăim cu groază, Tată, sunt timpuri infernale.

Mulți suferă prea mult și zac fără putere,
Se roagă cu speranță, credința nu le piere,
Te preamăresc pe Tine, te roagă să le dai
Putere să vorbească mereu despre al Tău rai.

Curând, când Domnul nostru pe nori se va ivi,
Vor învia toți morții ce au fost ai Tăi copii
Și vor urca în slavă, unde vor aștepta
Pe cei ce-n rugă sfântă, la trup se vor schimba.

Se va deschide cerul și ne vom întâlni,
Atunci când Domnul nostru pe nori va reveni,
Ne va lua acasă, așa cum a promis,
Vom sta mereu cu Tatăl, vom sta în paradis.
Emilia Dinescu

Comments are closed.