Gândurile mele

decembrie 13, 2023

GÂNDURILE MELE
Nu sunt poetă, doar mă hrănesc cu poezie,
Eu știu ce simt, de multe ori nu știu a scrie,
Scriu versuri, rime rătăcite printre sentimente,
Când scriu, eu sufletul mi-l pun pe tavă pe îndelete.

Mă rătăcesc când scriu printre cuvinte
Și cu tristețe spun că panica mă prinde,
Mă tem că cititorul nu poate înțelege
Ce versurile mele au încercat să lege.

Mă bucur când o poezie este remarcată,
Vă mulțumesc, de câte ori am fost apreciată,
O diplomă nu este o simplă coală de hârtie,
Ascunde-n ea o mare și imensă bucurie.

O bucurie este poezia pentru cititor
Și o speranță mare pentru autor,
Nu vreau să ies în evidență cu ceva,
Dar sper să vă aducă pace rima mea.

Am să vorbesc mereu de Dumnezeu
Și sper să vă găsiți în versul meu,
Să vă găsiți pe voi, e cel mai important
Și să rămâneți un creștin constant.

E efemeră viața noastră pe pământ
Și efemer rămâne și al meu gând,
Și efemeră-s eu de nu e Dumnezeu,
De aceea am ales să fiu cu El mereu.

Vă mulțumesc din suflet celor ce citiți
Și sper printre cuvinte, rime să vă regăsiți,
Să îl găsiți pe Dumnezeu cu adevărat,
Căci El e Cel ce v-a iubit și v-a salvat.

Nu sunt poetă, sunt copil de Dumnezeu
Și încerc să spun aceasta-n versul meu,
Dar sunt un om și pot mult să greșesc,
De aceea luați Cuvântul sfânt, vă sfătuiesc.

Eu vreau să mă găsiți, să vă găsiți în poezie,
Dar Adevărul pur e-n Biblie, se știe,
Doar Adevărul este Cel ce mântuiește,
Te rog, ia Biblia, pe Hrist’ în ea găsește.

Se încheie anul, altul o veni,
Dar eu Cuvântul mai departe oi vesti,
De Domnul va dori să mai trăiesc
În vers mai mult aș vrea să povestesc.

Nu sunt poetă, doar în vers vorbesc,
Vorbesc despre Acel ce îl iubesc,
Aș vrea să îl găsești și tu cu adevărat
Pe Cel ce pentru tine crucea a îndurat.

Nu sunt poetă, dar vă mulțumesc
Și vreau și-n veșnicie în vers să vă vorbesc,
Nu știm cât va mai fi sau cât vom fi,
Dar sper să ne întâlnim în veșnicii.
Emilia Dinescu

Comments are closed.