În camera de sus

august 11, 2024

ÎN CAMERA DE SUS
În camera de sus eu iată, am intrat,
E timpul meu de rugă, e timpul minunat,
Căci Domnul mă așteaptă, El vrea să îmi vorbească,
Cu dragostea Lui mare din somn să mă trezească.

În camera de sus acum eu poposesc
Și cu Isus al meu, cu drag, mă întâlnesc,
Sunt onorată, Tată, pe mine mă primești,
Nu meritam aceasta, dar știu că mă iubești.

Eu vin la rugăciune și vreau să mă descarc,
Să las povara toată, cu Tine mă încarc,
Te rog, să-mi dai putere mereu să te slujesc,
Căci fără Tine, Doamne, eu simt, mă prăpădesc.

În camera de sus cu frații m-am unit
În lanțul rugăciunii pe care l-ai pornit,
Tu ne-ai adus aici, să ne adunăm în rugă,
Tu ne-ai chemat ca fii și nicidecum ca slugă.

Și îndrăznim să spunem pe inimă ce avem,
La poala crucii Tale în rugă noi cădem,
Suntem umani, greșiți, dar Tu ne-ai mântuit
Când pe a noastră cruce pe Hrist’ l-ai răstignit.

Venim ca unul, Tată, venim să-ți mulțumim,
În rugăciune sfântă cu toții ne unim,
Cu listele ce-s scrise la Tine am venit,
Aducem rugăciunea, sunt tineri ce au greșit.

S-au depărtat de Tine și au plecat în lume,
Au cunoscut amarul, plăcere vor a-i spune,
Au rătăcit cărarea, dar i-am crescut cu Tine,
Trezește-i din visare, doar lângă Tine-i bine.

Venim uniți în rugă și vrem să ne asculți,
Pe listă i-am trecut, noi știm că sunt chiar mulți,
Dar sunt ai noștri, Doamne, îi vrem în turma Ta,
Noi am greșit în viață, greșeala om purta.

În camera de sus în rugăciune stăm,
Bolnavii noștri, Tată, pe nume îi strigăm,
Sunt cazuri multe, Doamne, căci boala s-a înmulțit,
Poporul astăzi geme, durerea a lovit.

Păcatul este putred, cangrene a făcut,
El a săpat în carne și inima a rupt,
Îți cerem vindecare, îți cerem pocăință,
Pe paturi de spitale îți cerem doar credință.

E timpul de pe urmă, satana ca turbatul,
Atacă, vrea să înșele, își pregătește atacul,
Noi cerem Duhul sfânt, vrem ploaia Ta târzie,
Căci firea noastră-i slabă și pierdem veșnicie.

Aducem mulțumiri, îți mulțumim acum,
Pentru acei ce stau și fac lucrare-n drum,
Îți mulțumim din suflet că lupta e a Ta,
Aducem colportorii în rugă, nu-i lăsa.

Este nevoie astăzi de multă misiune,
Pe toți evangheliștii noi nu îi știm pe nume,
Dar Tu îi știi prea bine, în rugă îi predăm
Pe toți misionarii, în rugă astăzi stăm.

Sunt zone albe, Tată, Cuvântul n-a ajuns,
Sunt țări unde-i prigoană, Cuvântul este ascuns,
E timpul de pe urmă și bine nu va fi,
Ajută-ne prin fapte cuvântu-a răspândi.

Suntem ai Tăi, Isuse, Tu crucea ai purtat,
E crucea noastră, Doamne, ce noi am meritat,
Îți mulțumim din suflet că lupta e a Ta,
E timpul de pe urmă, te rog, nu ne uita.

Suntem săraci, murdari, noi nu suntem nimic,
Dar ne legăm de Tine, te vrem ca bun Amic,
Curând cerul se strânge și vom pleca acasă,
În patria cerească, noi vrem la a Ta masă.

Sfințește vorba noastră, spre Tine am strigat,
Din suflet rugăciunea la Tine am înălțat,
Sfințește, Tu, cuvântul pe care l-am rostit,
Suntem poporul Tău, în rugă ne-am unit.
Emilia Dinescu

Comments are closed.