În camera de sus

februarie 12, 2023

ÎN CAMERA DE SUS
În camera de sus ne întâlnim cu Tine,
Intrăm și poposim, ne este tare bine
Căci intrăm obosiți și inima ni-e frântă,
Dar pacea Ta deodată ne inundă.

Intrăm cu teamă sfântă că să vorbim cu Tine
Căci viața noastră toată e plină de suspine
Și suntem vinovați că îți greșim mereu,
Dar cerem îndurare în scumpul har al Tău.

Te-am cunoscut pe Tine și anii au trecut,
Luptăm pentru schimbare, dar mult nu am făcut,
Am vrea să fie bine, am vrea să ne schimbăm,
Dar lupta noastră-i slabă, cădem și iar clacăm.

Intrăm în rugăciune cu minte și cu trup
Căci sufletul ne doare, dureri care ne rup,
Strigăm în rugăciune, cu lacrimi ne rugăm,
Dorim eliberare când ruga înălțăm.

Avem credința slabă, dar Tu o întărești
Căci ne răspunzi tot timpul, în rugă ne întâlnești,
Ne spui vorbe mărețe ce noi nu merităm
Și ne susții de mână ca să ne ridicăm.

Venim în rugăciune, un lanț noi am format,
Ne ținem strâns de mână de când ne-am adunat,
Nu ne lăsăm de rugă și nu vrem să cedăm
Credința noastră slabă noi, Ție ți-o predăm.

Ne-am adunat cu toții așa cum am promis,
Aducem lângă cruce și listele ce am scris,
Sunt mulți bolnavi pe liste, noi Ție ți predăm
Și vrem să simtă pacea cea sfântă, te rugăm.

Venim în rugăciune, strigăm pentru copii
I-avem trecuți pe liste și vrem să îi mângâi
Căci au plecat departe și mulți s-au rătăcit,
Au fost atrași de lume și lumea i-a înghițit.

Strigăm pentru cei tineri ce stau încă la plug
Și vor ca să lucreze, să stai cu ei în jug,
Să le susții lucrarea și Tu să-i întărești
Căci lupta nu-i ușoară, dar vrem să-i pregătești.

Strigăm pentru biserici, vrem Tu să ne conduci,
Să întărești prezbiteri, dar și membrii micuți,
Biserica e trupul lui Hristos ce a înviat
Și trebuie să fie un trup bine sudat.

Se aud vești de războaie, cutremure în jur,
Se varsă multe lacrimi, dar eu nu mă îndur
Am inima de piatră, te rog să mă trezești
Căci am venit la Tine și vreau să mă primești.

În camera de sus eu iar am poposit
Și pacea Ta divină în dar iar am primit,
Îți mulțumesc, Isuse, că ruga ne asculți
Și ne privești cu milă căci noi suntem micuți.

Îți mulțumesc că încă e har pe acest pământ
Ajută-ne, Părinte, să stăm lângă Cuvânt
Să cercetăm Cuvântul, să nu fim înșelați
De cei ce se ridică că sunt mai învățați.

Să lăsăm teama noastră, să studiem Cuvântul,
Să învățăm versete și psalmi s-avem în gânduri,
Să stăm lângă Scriptură, să fim bine ancorați,
De orice învățătură să nu fim înșelați.

E timpul de pe urmă, e timpul la sfârșit
Hristoși falși sunt în lume, să stăm lângă Cuvânt,
Să fim atenți tot timpul, să stăm doar în veghere
Și să avem credință, în Adevăr putere.

Vom sta în rugăciune și nu vom înceta
Ca să sperăm Isuse, căci lupta e a Ta
Vom fi victorioși la marea de cristal
Căci asta e speranța și visul ideal.
Emilia Dinescu

Comments are closed.