Inima mea

iunie 10, 2023

 INIMA MEA
Am o inimă în piept
Și o vreau plină de respect
Și de dragoste fierbinte
Pentru lucrurile sfinte.

Spre cer zilnic o trimit
Și cu drag eu îi promit
Că ruga n-oi înceta
Cât în piept ea va bătea.

Inima îmi e ușoară
Și nu vreau ca să mă doară,
Mi-am predat-o cerului,
Închinat-o dorului.

Inima mea vrea să zboare
La Hristos al meu în zare
Când pe nori se va ivi,
Știu că ne vom întâlni.
Emilia Dinescu

Comments are closed.