Irod și profetul

ianuarie 21, 2020

În conștiința lui tocită
Glasul demult amuțise
Dar Ioan Botezătorul
Lui Irod nepotrivită
Însoțirea-i dovedise.

Filip mai era în viață
Iar Irod Legea călcase.
Prins, legat va fi profetul
Și închis pentru povață,
Mari mustrări prea zgomotoase.

Să-l omoare nu se poate
E profet, poporul spune.
Irod se temea de el
Căci sfinte, curate toate
Are vorbe, fapte bune.

Jumătate drum spre bine,
Tot atâta spre dreptate,
Străbătea Irod întruna
Păstrând pe profet la sine
Pentru sfaturi mai departe.

Oscila între plăcere
Și cărarea cea mai dreaptă.
Melodie neplăcută,
Sunet aspru cu durere
Glasul de profet îndreaptă.

Dar veni o zi nefastă
Când Irod aniversează.
Muzica de dans răsună,
Prilej prins de-a lui nevastă,
Mintea nu mai este trează.

Într-o clipă-a lui gândire
S-a întunecat deodată
Și promite dansatoarei
Însemnată răsplătire.
Ce-a vrut ea? Vocea-ngropată.
––––––––
Studiu, rugă, mult veghează,
Minte clară-n încercare!
Ce alegem noi să facem?
Mulți profeți ne-avertizează
Și ne-ndrumă pe cărare.

Vorbitori cu pregătire
Sau doar simpli credincioși,
Cer mesaj divin prin rugă,
Ne imploră cu iubire
Să fim pentru-Isus zeloși.

Nu respinge azi mustrarea,
Nici semnul de-avertizare,
Nu disprețui prieteni
Ce-ți doresc sincer salvarea,
Sunt a cerului chemare! Amin!

Floare de colț
Aviva Aurelia Evghenie

Comments are closed.