La Cruce
N-am să-nțeleg nicicând Iubirea
Imensă ca și vastul Univers,
Ce a venit la noi în lume
Păcatul grav să fie șters.
Greu să măsor profund durerea
Ce pe Hristos crud L-a zdrobit,
El S-a supus având tăcerea
Răspunsul Său mai potrivit.
Nu pot decât s-admir răbdarea
Domnului Vieții Creator
Și să pricep un pic din marea
Favoare de om muritor.
Nu vreau să uit devotamentul
Fiului Sfânt spre Tatăl Său,
Cum asculta în tot momentul
Cu drag pe drumul vieții bun sau rău.
Nu pot privi cu nepăsare
La Darul cel mai minunat,
Ruga Lui e mângâietoare,
Atâta pace am aflat!…
Vorbesc cu El prin rugăciune,
Vocea Lui vine prin Cuvânt,
Ajut cât pot prin fapte bune,
Vestesc venirea-I pe Pământ.
Nu eu ci El prin Duhul Sfânt
Mă-nvață, mă călăuzește,
Mă-ndeamnă-n cuget și în gând,
Încrederea în El îmi crește.
Legea iubirii nu va trece,
E caracterul Celui Veșnic,
Pentru Pământ porunci sunt zece,
Prin ele pot să fiu puternic.
Harul a întâlnit dreptatea
La Cruce sus pe Golgota,
Iar ascultarea, răutatea,
Viața Lui cu viața mea.
Credința Lui lucrând iubire,
Și viața Sa așa perfectă,
Lucrarea Duhului în fire
Este a Cerului ofertă…
Floare de colț
Aviva Aurelia Evghenie