La mulți ani, Carmen!
LA MULȚI ANI, CARMEN!
Eram copii, era frumos, era odinioară,
Am vrea să fie ce a fost, să vină timpul iară,
Să fim elevi și să trăim timpul cu inocență
Eram copii, era frumos, dar noi aveam decență,
Aveam respect de cei din jur și teamă de greșeală
Ceva ce azi nu mai există, spun fără îndoială.
Anii au trecut și ne-au purtat în lumea asta mare,
Ne-am regăsit după mult timp, din pură întâmplare
Și am reînodat ce am petrecut, c-aveam ce să ne spunem,
A fost frumos ce am trăit, râdeam și spuneam glume,
Acum când este ziua ta, în vers scriu o scrisoare
Ai fost, vei fi prietena mea; prietenia nu moare.
În vers aș vrea să împletesc urări numai de bine,
Să știi din suflet îți doresc să-ți fie numai bine,
Să ai parte de ce-i frumos și sănătate multă
Așează-te, te rog frumos, urarea mea ascultă,
Să-ți fie bine îți doresc să fii doar fericită,
Tot ce-i mai bun eu îți doresc de-ai tăi să fi iubită.
Sunt multe ce aș vrea să spun și vorba se adună,
Cuvintele nu au rost, doar inima să spună,
Cu amintirea ne hrănim și suntem fericite
Chiar dacă pare că-mbătrânim noi suntem tot fetițe
De aceea îți doresc cu drag doar sănătate multă
Cu la mulți ani închei acum… oprește-te… ascultă.
Emilia Dinescu