La mulți ani, Ezel!
LA MULȚI ANI, EZEL!
Astăzi este despre tine, tu ești puiul meu cel mic,
Aș vrea ca să vezi în mine, nu o mamă, un amic,
Tu ești darul meu de preț, dăruit de Dumnezeu
Când în viața mea era totul trist și totul greu.
Viața ne-a încercat prin multe, ai trecut prin suferință,
Dar te port în rugăciune și îți spun a mea dorință,
Vreau să înțelegi că singur n-ai să fi, căci ești iubit,
Ai doi frați mai mari ca tine care mult te-au mai dorit.
Tu ești floarea casei noastre, ești copil de Dumnezeu,
Să nu uiți în rugăciune, Lui să te predai mereu,
Ești puterea noastră mică, pentru tine, toți luptăm,
Lângă Dumnezeu e bine, împreună o să stăm.
Astăzi este ziua ta, treișpe ani ai împlinit,
Îți doresc doar sănătate și să fi mereu iubit,
Toată viața ta să fie condusă de Dumnezeu,
Să nu uiți că e cu tine și în ceasul foarte greu.
Eu ca mamă-s foarte mândră, am băieți, am trei bujori,
Tu ești floarea mea cea mică, cea mai mândră dintre flori,
Ești puterea mea cea mare, pentru tine eu trăiesc,
Vreau să înțelegi, copile, cât de mult eu vă iubesc.
Astăzi este despre tine, pentru tine ne rugăm,
Și o rugăciune sfântă, cu drag, spre cer înălțăm,
Dumnezeu să-ți dea de toate, numai bine îți doresc
Și din sufletul de mamă, eu îți spun că te iubesc.
Îmi doresc o veșnicie să te am în brațe, eu,
Pentru asta strig întruna și mă rog la Dumnezeu,
Îmi doresc ca veșnicia s-o petrec cu ai mei bujori,
Căci sunt mamă și am în grijă cele mai superbe flori.
Astăzi este ziua ta, cerul este fericit,
Astăzi strig în rugăciune, știu că Tatăl te-a iubit,
Încă de când te-a creat, în pântec te-a ocrotit,
Într-un vers îți spun, în ceruri locul tău e pregătit.
Astăzi este despre tine, astăzi îți spun, te iubesc,
Și în versuri și în rime, eu încerc să îți vorbesc,
Astăzi eu ca mamă-s mândră că te am, al meu fecior,
Și te port în rugăciune, mândră sunt până am să mor.
Când ești obosit, copile, cerul albastru să privești,
Și să spui o rugăciune, în credință vreau să crești,
Astăzi este ziua ta, eu îți spun, la veșnici ani,
Și închei aceste rânduri, scriind simplu, la mulți ani!
Emilia Dinescu