Laodiceea
Fecioară adormită, cunoști tot adevărul
Și mândră ești în lume de-atâta bogăție,
Puterea ce sfințește, necunoscută ție,
Lipsește-acum din viață, și nu-i fierbinte zelul.
Iubirea care arde, lumina își întinde
Spre Dumnezeu și oameni până în depărtare,
Un far ce strălucește pe-o furtunoasă mare,
Dar ea nu se zărește, doar Domnul poate-aprinde.
Nemeritate daruri, potop de cunoștință,
Din ceruri tu primit-ai, dar multă răzvrătire
Arăți uitând pe Domnul, ba chiar împotrivire,
Abuz de privilegii, și nerecunoștință.
În apele călduțe, de formalism scăldată,
Nu ai sinceritate ci doar ipocrizie,
La fel ca fariseii ești plină de mândrie,
Continui să te lauzi că ești foarte bogată.
Și multele păcate epuizând răbdarea
Lui Dumnezeu ce vede, dorind, ah, pocăința,
Să-ți vezi marea nevoie, adâncă necredința,
Să nu fii mulțumită, recunoscându-ți starea.
Răbdarea îndelungă, a Domnului iubire,
Te-ndeamnă ca pe-o fiică să cumperi pentru tine,
Aur sfânt al credinței, și materiale fine,
Ulei pur – doctorie…Fii gata pentru Mire!
Floare de colț
