Legea
Peniţa cerească în mâna divină,
Gravează pe table cu aur şi sânge,
În piatra eternă şi-n inima plină,
Iubire pe veci pentru Domnul ce plânge.
Planeta albastră, rebelă şi crudă,
La moarte dăduse pe-al ei Creator,
Ce viaţa întreagă-n migală şi trudă,
A vrut să salveze orişice muritor.
Dar Domnul promite putere-ascultare,
Aceluia care doar Lui se închină,
Nimic mai presus şi nimeni mai mare
Decât Ziditorul ce este Lumină.
O viaţă în vorbe şi gesturi, purtare,
Se pleacă, adoră, respectă, se-nchină.
Sabatul-popas de-amintire în care,
Asculţi vocea sfântă şi ziua-i senină.
Părinţi onorează când timpu-i spre iarnă,
Lumina-i mai stinsă şi pasul greoi,
Să nu rosteşti vorbe ce sufletul sfarmă,
Prea scumpă e viaţa s-o arunci în noroi.
Un singur soţ, o singură soţie,
Doar doi au fost de la-nceput în Paradis,
Unirea sfântă-n dulce armonie
Până la moarte fie, căci stă scris.
Nici timp, nici renume nu lua niciodată,
Idei de la altul şi-alte lucruri de preţ.
Vorbirea şi viaţa sa-ţi fie curată,
Adevărul nu pofta e-n omul măreţ.
Păstrează cu grijă-ale Legii cuvinte,
În fiece clipă pe Domnul servind,
Inima-i caldă, dorinţele sfinte,
Pe Mântuitorul şi oameni iubind.
Floare de colţ
