Marea
În rochia de mătase-albastră,
Cu margini albe dantelate,
Și amăgind privirea noastră,
Naufragiem foarte departe.
Cu mângâieri înșelătoare,
Ne duci spre-adâncuri neștiute,
Cerul îți dă o-mbrățișare,
Mândria-ți nu vrea să-l asculte.
Ești nestatornică și rece,
Rebelă, neastâmpărată,
Cel ce te-nfruntă de va trece,
Curând primi-va grea răsplată.
Pe maluri plâng ades părinții,
După cei dragi ce-au fost la tine.
Nu-ncape gând n-adâncul minții,
Dar cel ce-i dus, nicicând nu vine.
Frumoasă ești, fermecătoare,
Puțini te știu și zbuciumată,
Calmă când ești, deasupra soare,
Pari dulce, inocentă fată.
Mă-ntorc la tine cu uimire,
Nu ești la fel ca altădată,
Sub mantia de strălucire,
Porți lacrimi și durerea-mi toată.
Privesc spre cer. o altă mare
Pe drepți așteaptă triumfal.
Hristos aduce vindecare,
Veniți la marea de cristal!
Floare de colț
Aviva Aurelia Evghenie
