Mireasa nepregătită
E noapte şi-ntuneric, Mireasa aţipeşte,
Lumina în candele-i mai slabă şi totul amorţeşte.
Curând se-arată zorii iar Mirele nu vine,
Clepsidra omenirii măsoară timpul bine.
Leacul vindecător ce curăţă privirea,
Îi reînnoieşte clarul şi-i redă strălucirea,
Aşteaptă ca Mireasa să-L ceară,
conştiinţa să-i trezească,
Ce dornic e-ntreg cerul
cu drag să-L dăruiască!
În viaţă alb de negru cu grijă să aleagă,
Voinţa Lui şi rostul mai bine să-nţeleagă,
Putere să reziste şi-un caracter frumos,
Continuă transformare în omul păcătos.
Trimis demult de Mire,
veşmântul alb ca neaua, neprihănit şi sfânt,
rămâne-n aşteptare. Mireasa să-l îmbrace
amână iar şi iar.
Se naşte-o întrebare:”Dar astfel până când?”
Iar diadema-n aur , credinţă şi iubire,
uitată-ntre-atâtea urgenţe de-mplinit,
Se odihneşte încă-n tristeţe şi uimire…
Mireasa nu e gata. Nimic nu dovedeşte
devotament, slujire Celui ce zăboveşte!
Eşti tu Mireasa? Biserica, sau cine?
Trezeşte-te degrabă, Mântuitorul vine!
Fii gata deci acum, şi nu întârzia,
Isus pe nori soseşte, răsplată să îţi dea!
Floare de colţ
