O mică… autobiografie
O MICĂ… AUTOBIOGRAFIE
Nu-mi place să vorbesc, să mă descriu pe mine
Și mulți au cam bârfit, spunând că mi-e rușine,
Dar azi, eu m-am decis ca bârfa să opresc,
Nu vreau să mă descriu, dar vreau ca să vorbesc.
Sunt doar un om ca voi, dar Domnul m-a înzestrat
Și port încă de mică, eu am un handicap,
Am fost o complexată, de viață mă temeam
Și-n teama mea, adesea în mine mă pierdeam.
Eu am trăit în mine, o lume virtuală,
Ce o trăiam prin versuri și o făceam reală
Și nu lăsam pe nimeni să intre-n lumea mea,
Chiar dacă era sincer și poate că dorea.
Am fost copil și eu, un copil diferit,
Dar îmi doream din suflet să fiu copil iubit,
Mergeam tip-til prin viață, mai mult mă furișam,
Credeam că este bine, mai mult nu-nțelegeam.
M-am agățat de oameni și idoli mi-am făcut
Și primul meu ca idol pe care l-am avut,
A mea învățătoare pe mine m-a învățat
Să scriu cu mâna stângă, să scriu m-a încurajat.
Am fost încurajată în versuri să vorbesc,
Am fost ținută în brațe, eu nu vreau să rănesc,
Căci eu eram lovită de mulți de vârsta mea,
Dar când simțeam durerea, simțeam că viața-i grea.
Am cunoscut un suflet ce a fost și el rănit,
A fost o doamnă doctor ce mult m-a mai iubit
Și ea era bolnavă, avea un beteșug,
Dar m-a învățat cu zâmbet să port ce aveam ca jug.
Ușor, eu am luptat, pe mine m-am înfrânt
Și am plecat în viață, eu mi-am luat avânt,
Am vrut să merg la școală, să fiu învățătoare,
Dar n-a fost pentru mine… și iar descurajare…
Cu vise mari în viață mereu m-am avântat,
Chiar dacă eu din vise, nu am realizat,
Erau doar vise seci, căci n-au fost pentru mine,
Au fost doar lecții care m-au îndreptat spre bine.
Pe drumuri diferite, pe unde am umblat,
În timpul vieții mele doar binele am luat
Și azi privesc în urmă, nu mă descurajez,
Din contră, cu speranță mereu înaintez.
Am eșuat în multe, s-ar spune că prea mult,
Dar eu merg înainte, nu mă opresc s-ascult,
Eu nu am eșuat, doar am mers înainte
Și lecția învățată mereu se ține minte.
Aș vrea să las trecutul, prea mult eu am vorbit,
Căci în trecut sunt oameni ce tare m-au rănit,
Dar am lăsat în urmă durere și încercare
Și am mers înainte cu multă încurajare.
Aș vrea să vă vorbesc despre prezentul meu,
Aș vrea să îl cunoașteți pe al meu Dumnezeu,
Doar El m-a protejat și El m-a ocrotit,
Nu că am meritat, ci doar că m-a iubit.
Sunt împlinită azi, sunt mândră că sunt mamă,
Am trei bujori în casă, îmi trece orice rană,
Ei sunt cadoul meu, eu i-am primit de sus,
Sunt împlinirea mea, cadoul lui Isus.
N-am fost învățătoare, i-am învățat pe ei,
Sunt împlinită-n toate, lupt pentru câteștrei,
Dar lupta nu-i a mea, căci lupt cu Dumnezeu,
Sunt mândră azi de mine… ce dacă a fost greu…
Și azi sunt acuzată că nu sunt realistă,
Mulți poate ar vrea să plâng, să vadă că sunt tristă,
Dar nu realizează cât sunt de fericită,
Cu Dumnezeu înainte, mereu sunt mulțumită.
E loc și de mai bine și bine va veni,
Eu mă încred în Domnul, El mă va ocroti,
Mereu a fost cu mine, deși n-am meritat,
Din greaua suferință, mereu El m-a salvat.
Am vrut să vă vorbesc pe scurt de viața mea,
Sunt împlinită azi chiar dacă a fost grea,
Aș vrea să mă cunoașteți exact așa cum sunt,
Eu știu că am un rost, un rost pe acest pământ.
Și rostul meu sublim e cel de a fi mamă,
Apoi de-a scrie versuri s-acopăr orice rană,
Dar rostul meu suprem e să vorbesc mereu,
Să spun în poezie de al meu Dumnezeu.
Sunt mândră că am Tată un Dumnezeu măreț
Și știu că El tot timpul pe mine a pus preț,
Sunt vas de preț, sunt mândră că El m-a protejat
Chiar dacă cu durerea mereu eu m-am luptat.
Eu am fost șlefuită așa cum Domnul a vrut,
Încă de când pe lume chiar El m-a conceput,
Am scris o poezie, puțin din viața mea,
Căci știu că Tu ai vrut să fiu precum o stea.
Aș vrea să luminez și slavă să-ți aduc,
M-ai ocrotit pe mine de când eram un prunc,
N-aș vrea ca să cârtesc orice s-ar întâmpla,
Te rog, să fi cu mine să-mi dai puterea Ta.
Emilia Dinescu
