Portret
Privirea Ta – senin pătrunzător
prin suflet, dincolo de mine.
Zâmbetul Tău alungă nor,
dureri, amaruri sau suspine.
Mi-auzi chiar ruga nerostită
și strigătul ce-n mine țipă.
Îmi dai putere în ispită,
de dragoste faci doar risipă.
Și vorba Ta furtuni gonește,
cu lacrimi mustri, corectezi.
Parfum de bunătate este
în mâna Ta ce-alină la amiezi.
Ce drept și demn Ești în ținută,
Oaspete drag și așteptat,
Mult farmec din făptura Ta plăcută,
dărui la toți îngândurat.
Ei nu cunosc în haina simplă
pe Mesia cel prorocit
Și Te resping. Așa se-ntâmplă
cu cei ce-au înțeles greșit…
Picioarele-Ți sunt prăfuite
de lungul drum pân la păcat,
Te-apleci mereu, spre vlăguite
trupuri ce-adânci dureri au suportat.
Privindu-Te mereu pe Tine,
nici nu observ că m-am schimbat
Și vreau de-acum să fac doar bine
la toți oricând, imediat.
Floare de colț
