Povara salvării sufletelor
Așteptând promisiunea din cer,
Împreună erau mai mereu,
Se rugau, învățau și cântau
Dar povara îi apăsa greu.
Să conducă mai mulți spre Hristos,
Pregătiți să vorbească la toți,
Fiecare se ruga zelos,
Duhul Sfânt să le deschidă porți.
Se cercetau adânc în inimi,
Vedeau nevoia lor prea mare,
Tot ce îi despărțea pierise,
Voiau putere în lucrare.
Astfel pe vremuri ucenicii,
În strânsă comuniune sfântă,
Nu mai dădeau tributul fricii,
Se întâlneau la pâine frântă.
–––––––––
De cade-n râu un copil care
Neștiutor tot aruncase
Cu pietre-n undele-n mișcare,
Îl lași în ape ucigașe?
În flăcări ce-au cuprins deodată,
O casă și o magazie,
Cauți făptura speriată,
E o bătrână, dar e vie?
Smulgi dinaintea morții crunte
Nevăzătorul de pe stradă,
Și imprudentul de pe munte
Ce neatent putea să cadă?
Încerci o mică mângâiere,
Un umăr și o-mbrățișare,
Să dai chiar când nu ți se cere,
Să fii colacul de salvare?
Când un amic primește veste
Că postul lui e-n desființare,
Soluție acum nu este,
Mergi lângă el în căutare?
Iubești pe oameni, te sacrifici,
Tuturor binele vrei mereu,
Dar de Isus prea mult nu le zici…
Plângi că-s departe de Dumnezeu?
Floare de colț
Aviva Aurelia Evghenie
