Prizonier
Pereți foarte înalți și concentrici
mă țin prizonier.
Nu există acoperiș,
nici porți sau ferestre.
Ultimul zid e lipit de mine,
nu-mi dă voie
să stau jos,
nici măcar pe genunchi.
Picăturile de ploaie
îmi amăgesc setea cumplită,
iar foarte rar câte o pasăre
mai scapă bucățele de pâine
peste mine…
Probabil că demult zidurile
n-au existat. Cărămidă peste
cărămidă s-au adăugat în ani…
Egoismul ce mă strânge
a devenit insuportabil.
La început era astfel
doar pentru ceilalți.
Mândria, îndoiala,
frica, lăcomia
și ura crâncenă,
au crescut atât de înalte
înconjurându-mă…
Întunericul și frigul
m-au copleșit
în autocompătimire și vinovăție…
Dar, într-o seară
nu m-am mai gândit la mine.
Ridicând privirile spre cer
am văzut stelele.
Undeva departe am observat
slaba strălucire a uneia.
Atunci am agățat de ea
și tremurătoarea mea speranță…
––––––––
Salvarea nu poate veni
decât de sus,
când nu mai privești la tine
ci doar la Acela care poate totul.
Prin contemplarea Lui
aducându-I laude,
și apoi prin recunoștință
pentru ceea ce face și
ce ne-a dat,
atunci toate zidurile cad,
căci mâna lui Isus
te-a eliberat.
Floare de colț
Aviva Aurelia Evghenie
