Promisiuni în gând
martie 9, 2022
PROMISIUNI ÎN GÂND
Doamne, cum să-ți mulțumesc
Căci eu încă mai trăiesc
Și azi ochii mi-ai deschis,
Să trăiesc cum ți-am promis.
Multe lucruri ți-am jurat,
Dar cuvântul mi-am călcat,
Multe lucruri ți-am promis,
Dar păcatul m-a învins.
Juruințe mi-am făcut
C-am s-o iau de la început,
Am promis și m-am retras,
Dar eu vreau Doamne, acas’.
Sunt un vas de lut creat,
Pe pământ Tu m-ai lăsat,
Vreau ca azi să mă trezesc,
Am greșit dar… te iubesc.
Emilia Dinescu