Rugă

august 7, 2022

 RUGĂ
Te rog, Doamne, mă iartă căci n-am venit la Tine,
Deși Tu, zi de zi te-ai îngrijit de mine,
Nu m-ai trecut prin lipsuri și m-ai ferit de rele,
Dar eu, tot bâjbâind parcă vedeam belele
Și-n loc să vin la Tine, să cad în rugăciune,
La tot ce e lumesc, făceam eu plecăciune
Și căutam cu lumea să merg la întâmplare
Și omenește poate, găsesc o rezolvare,
Și căutam minuni în tot ce întâlneam,
Vroiam să te cunosc, dar totuși, nu îndrăzneam,
Tu, m-ai strigat pe nume, un nume urâcios
Și azi i-același nume, căci eu sunt păcătos.
Emilia Dinescu

Comments are closed.