Rugăciune
iulie 6, 2023
RUGĂCIUNE
Ajută-mă să înțeleg de ce atâta răutate în mine,
Să înteleg de unde atâta ură pot să am,
Ajută-mă să descifrez de unde răul vine,
Să scot din piept, o inimă ce-i bolovan.
Eu știu că Tu urăști păcatul, iubești pe păcătos,
Ce poate fi în lume mai frumos?!…
Dar eu am inima plină de ură,
Eu, păcătosul fără de măsură,
Nu pot iubi așa cum m-ai iubit pe mine,
Nu pot iubi pe orișicine.
Ajută-mă, Părinte, să înving tot ce e rău,
Să fac doar voia-ți sfântă, o, scumpe Dumnezeu.
Emilia Dinescu