Ruine
martie 8, 2022
Rătăcind printre ruine
lacrimi curg necontenit,
totu-i sfărâmat în mine
despărțirea m-a zdrobit.
Groaznic cimitir de case,
întuneric, frig, pustiu,
hăuri negre sunt rămase,
e uitat tot ce-a fost viu.
Nu e zâmbet, nici lumină,
doar moloz și nemișcare,
păsări dragi nu pot să vină,
nu mai crește nicio floare.
În genunchi se roagă țara,
mâini întinde către cer,
copleșită este gara,
alte zări speranțe cer.
Jalnic soarele zâmbește
peste lume și dureri,
numai moartea se grăbește
îngropând viața de ieri…
Floare de colț
Aviva Aurelia Evghenie
