Șapte miliarde
Șapte miliarde și atât de singuri,
Prea multe neamuri, limbi și rase
Înghesuite-n mari orașe,
Mai rar spre munți sau insule cu ghețuri.
Și merg mulțimi unite-n gândul lor,
Purtând povara existenței grea,
Pe cerul lor nu este nicio stea,
Pâine și circ-deviza tuturor.
Lipsuri și suferințe se-nmulțesc,
Speranțele mor în pahar curând,
În frig acasă e-un copil flămând,
Impozite și taxe se măresc.
Dar Domnul vede. Cerurile-s triste,
Și îngeri toți în jale și suspin,
Vântul sfârșitului încă îl țin,
Turnând o Ploaie, Terra să reziste.
În om semințe de iubire sunt,
De bunătate, dor și milă,
Și adevăr pe-a vieții filă,
Dar sunt ascunse-n chipul cel mai crunt.
Mai e puțin, priviți la Mielul blând!
Dați jos jugul neascultării greu,
În praf să stea înfumuratul eu!
Dați mâna, fiți un suflet și un gând!
Floare de colț
