Scrisoare pentru tine

august 27, 2023

SCRISOARE PENTRU TINE
Eu știu că vreau în cer, vreau cu ardoare,
Pământul este doar o casă temporară, închisoare,
Dar stau, privesc în gol și mă gândesc,
Oare pe tine, dragul meu și draga mea am să te întâlnesc?

Eu vreau în cer cu Domnul meu, Isus,
Căci El, în locul meu, crucea a dus,
Dar mă opresc din mers și privesc foarte bine,
Oare vei fi și Tu în cer cu mine?

Cu toții am greșit, avem o vină,
Căci am trăit în beznă, fără de lumină,
Dar, uite, o speranță am găsit, Domnul a înviat,
Și-n dreptul tău, El a murit, ai acceptat?

Eu mă gândesc, mi s-a luat pe acest bătrân pământ,
Eu nu mă tem de moarte, nu v-a fi sigilat al meu mormânt,
Te întreb pe tine, fiindcă te iubesc,
Te temi de moarte, în cer te întâlnesc?

Mă bucur că te-am cunoscut, că ai făcut parte din mine
Și azi cad în genunchi chiar pentru tine,
De am însemnat ceva în viața ta sunt bucuroasă,
Dar vreau să îmi promiți că ne întâlnim acasă!

Te temi și nu ai cum să îmi promiți căci pare greu,
Îți spun de acum, nu este greu să îl cunoști pe Dumnezeu,
Ia Biblia și roagă-te, apoi citește
Și-n rugăciune cazi apoi, te pocăiește.

Te vreau în cer, te vreau o veșnicie,
Te rog, să-mi faci această bucurie
Și te asigur că și tu vei dori
Cu câți mai mulți spre cer chiar a călători.

Nu vreau să îmi răspunzi, dar te aștept
Și cred că nu-i nimic mai drept și înțelept,
Decât să vrei în cer, să vrei o veșnicie,
Crezi că există o mai mare bucurie?

Nu știm nici cum, nici când, dar vom pleca
Că în mormânt sau chiar în cer când Domnul se va arăta,
Nu știm de vom trăi sau de vom adormi,
Dar știu, cu siguranță, că Domnul va veni.

Eu știu că sunt copil de Dumnezeu, sunt fericită,
Sunt ferm convinsă că sunt mântuită,
De vrei acestă fericire să o ai,
Hai, vino azi la Domnul, ce m-ai stai?!…
Emilia Dinescu

Comments are closed.