Sensul vieții
La țărm de mare, în noaptea-nstelată,
Pe plaja-ntinsă, netedă, pustie,
Un om ședea cu fruntea-ngândurată,
Privind ca-n vis a lumii măreție.
––––––––––
Nu știu înțelepții răspunsul corect,
Iar filozofii sceptici caută mereu,
Al vieții sens indescifrabil și secret,
Să ducă lupta vieții oricât ar fi de greu…
Zadarnic încerci să găsești adevărul,
Cercetând făpturi, vegetație și astre,
Întreabă-L pe El, Creatorul,
Și Cuvântul lăsat în mâinile noastre!
Nu criza economică-i problema,
În lumea aceasta frământată,
Ci credința în El sau nu, e dilema
Din grădina Eden prin veacuri purtată.
Născut din iubire, să ai fericirea,
Diamant minunat, de te lași șlefuit,
Trăind libertatea, poți avea nemurirea,
Căci pentru tine, Hristos a murit!
Și-acum că ai găsit răspunsul,
Tu, om, miracol al iubirii,
Împarte-n jurul tău frumosul
Incontestabil chip al fericirii!
Iubește și iartă și uită,
Ajută, ridică, imparte,
Seamană bucurie multă,
În cei de aici sau departe.
Acum înțelegi fericirea,
Iar viața-i un dar-unicat,
O flacără-ncălzind omenirea,
Alină dureri și-un suflet uscat.
–––––––––-
Stelele pornesc la culcare,
Căci zorii se-arată-n curând,
Marea e calmă-n mișcare,
Omul îngenunche plângând.
Floare de colț
