Slăbănogul
Mereu din noapte făcea zi,
Alcool, plăceri și îmbuibare,
Până odat când el primi,
Răsplată grea, umilitoare.
Din pat nu s-a mai ridicat,
Fără puteri privea tavanul,
Iar trupul său slab și uscat,
Vești negre da – Nu trece anul…
Roiau mustrări la el în minte,
Timpul pierdut și tinerețea,
Sfatul bun, ruga fierbinte,
Plânsul de mamă și blândețea…
Timpul trecu nepăsător
Cu nopțile lui nesfârșite,
Sufletu-i gol, oasele-l dor,
Păcatele-s necurățite.
Familia și amicii săi,
Nu l-au lăsat în grea uitare,
Cum meritau doar cei mai răi,
I-aduc speranță de salvare.
Trece Isus din Nazaret,
Cel ce învață tot poporul,
Profetul nou și bun și drept,
Bolnavii-I spun Vindecătorul!
Dar cum s-ajungă ei la El,
Mulțimea să străbată oare,
Nu pot decât în singur fel –
Pe-acoperiș – spărtură mare.
Isus primi pe slăbănog.
Păcatele îți sunt iertate!
Se simt reproșuri în norod –
Să ierte Unul singur poate!…
Ridică-te și mergi acas!
Rosti cu drag Mântuitorul,
Singur nicicând n-am să te las,
De azi în Mine ai Păstorul!
–––––––––-
Mă-ntreb acum cine ești tu?
Ești slăbănogul păcătos?
Sau spui un categoric Nu
Ispitei, căci mergi cu Hristos?
Faci parte din acei amici,
Ce nu renunță-așa ușor,
Munții înalți devin pitici,
Ca să salvezi pe cei ce vor?
Floare de colț
