Soarele nostru
Astazi, timid si inviorat
soarele a incercat sa ne lumineze fruntea
si ne-a trimis cateva din razele sale
calde si blande.
O saptamana intreaga
a stat ascuns in spatele norilor
fara sa ne zambeasca,
desi aveam nevoie de el
ca de paine si apa…
Am fost tristi si suparati,
nu pentru ca nu am fi avut nevoie de ploaie
si pur si simplu ni se facuse dor
de cateva raze de soare.
Cand razele au reusit
sa treaca printre stavilare
si au ajuns pe srada,
oamenii au inceput sa zambeasca
de parca erau un grup de copii
la o serbare scolareasca…
Ne simtim minunat
cand soarele ne rasfata cu darurile sale,
iar sufletul ,ca un copil pribeag
primit sa innopteze la un han
se deschide si se lumineaza.
Sunt atat de triste zilele
in care Il pierdem pe Domnul
printre griji si probleme,
iar cand pacatul ii ascunde prezenta
sufletul plange,
iar speranta se stinge…
Si totusi in clipele acelea
suntem atat de aproape de Domnul
incat Ii simtim prezenta,
putem sa II auzim glasul
si sa-I primim in inima caldura,
pentru ca doar El este Soarele nostru!
