Spre seară…
septembrie 8, 2013
Nu-i șoaptă să spargă tăcerea,
Nici filele nu mai foșnesc,
Și focul s-a stins. Încăperea
E templu de cuget ceresc.
Și picurii cântă pe casă,
Pe geamuri șiroaie curgând,
Pisoiului negru nu-i pasă,
El toarce cu șoareci în gând.
Tic-tac vechi tot măsoară atent,
Și vieți, anotimpuri ce trec,
Replică inimii – viu talent –
Sunet egal, rece și sec.
Uitare și dor amorțite,
Parfum din trecut redeschis,
Mă-nvăluie-n zbor risipite,
Curând retrăiesc într-un vis.
Culori diluate de vreme,
Și voci ce s-au stins de demult,
Timp fără griji vor să cheme,
Primăvara cânt să ascult…
Floare de colț
