Strigare
STRIGARE
Bisericile-s reci, strigăm în cor întruna,
Strigăm că nu ne place ce rece este turma,
Răceala este mare, de gheață am ajuns
Și-n sfântă adorare îi cerem lui Isus
Să facă o schimbare, să încălzească frații.
Cu post și rugăciune, cu jale și durere
Să cerem o schimbare, să cerem o putere,
Te rog, o, Doamne sfinte, să mă schimbi Tu pe mine,
Nu vreau să imi schimbi frații,
Ci doar atât… pe mine…
Căci de aș fi de carne și de aș avea iubire
Nu aș vedea raceala ci te-aș vedea pe Tine,
Te rog, Doamne, aprinde un foc și mă încălzește
Și gheața ce e-n mine, te rog Doamne, topește.
Biserica e-n mine și eu azi sunt în ea
Te rog, Doamne, mă schimbă, dă-mi Tu iubirea Ta.
Emilia Dinescu