Sunt vinovată

iulie 9, 2024

SUNT VINOVATĂ
Sunt atât de răvășită,
Sunt atât de rătăcită,
Știu Cuvântul și nu-l fac,
N-am decât acum să tac,
Aș vorbi dar mi-e rușine,
Mi-e rușine chiar de mine,
Crucea mea, eu mi-am scurtat
Și port greu acest păcat.
Inima-mi e doar durere,
Viața-mi nu mai e plăcere,
Căci doar eu sunt vinovată
Că n-am purtat crucea toată,
Mi-e rușine, ce să fac,
Trebuie acum să tac,
Dar tăcerea e prea grea,
M-am hotărât, voi striga,
Voi striga: păcatul meu
Mi-l va șterge Dumnezeu.
Te rog, nu mă judeca,
Eu nu judec viața ta,
Dar de ai ceva cu mine,
Eu, te rog, să vii la mine
Să vorbim pe îndelete,
Mântuirea să ne aștepte.
Emilia Dinescu

Comments are closed.