Tatal risipitor
Traiau demult in Tara Sfanta,
Un tata si ai sai doi fii,
Asa cum Biblia cuvanta,
Cel tanar zise intr-o zi:
„Tata, da-mi partea de avere!”
Uimit si trist de-asa dorinta’
El ii dadu fara sa spere
La dragoste , recunostinta.
Curand pleca fara regrete
Cu tot ce tatal lui ii dase,
Departe n-o sa mai respecte
Atatea sfaturi plicticoase.
Ducea o viata destramata
Nu munca lui o risipea,
Si a prietenilor ceata
Il tot trageau pe calea rea.
Veni o zi de trista veste,
Cand mult ce-avu s-a-mprastiat,
Si tot ce-a fost, azi nu mai este,
Singur si gol, de toti uitat.
In foamete si lipsa crunta,
Cu greu el se facu porcar,
Pe roscove dadea o lupta,
Dar porcii iuti biruiau iar.
Deodat’ el isi veni in fire,
Gandind l-ai tatei slujitori,
Belsugde hrana si ce bine
De cei supusi si-ascultatori.
Spre cer si spre al lui parinte
Recunoscu pacatul sau,
Si-un dor in inima fierbinte
Il tot chema din drumul rau.
Mereu privea batranul tata,
Cu dor si lacrimi in zadar,
In zarea cea intunecata,
Nici vesti , nici fiu nu mai apar.
Dar intr-o seara in amurg,
Un calator in haina rupta,
Cu lacrimile ce se scurg,
Sa mearga repede se lupta.
Doar dragostea de tata poate
Gasi copilul cel pierdut,
Sub chipu-ntunecat de toate
Patimi si rele ce-a facut.
Ce dulce este-mbratisarea,
De fiu cait si umilit,
In graba fi-va sarbatoarea
Cu haina buna ‘mpodobit.
Uitate-s dor si asteptare,
Dureri amare, suferinta,
In casa-i bucurie mare,
Speranta, dragoste, credinta.
Fiul cel mare-ascultator,
Trudit din camp si obosit,
Nu poate fi nepasator,
La veselia ce-a gasit.
Reprosuri aspre, suparare,
Revarsa grabnic, manios,
Tot pe batranul tata care,
Iubea pe amndoi duios.
Nu stim finalul povestirii,
Cum cei doi frati s-au intalnit,
Dar stim ca impotriva firii,
Tatal iubire-a risipit.
Floare de colt
,
