Tinerețe

martie 13, 2012

Atâta prospețime și lumină,
O revărsare de elan și pace,
Pulsează viață, e de zâmbet plină,
Autostrăzi în univers ea face.

E gata ca să zburde pe câmpie,
Și visele își scrie între stele,
Ce dulce cântă și plăcut te-mbie,
Să uiți de griji și-alte poveri prea grele.

E nepătată și încrezătoare,
Ea tainele-omenirii vrea să-nvețe,
Culege a înțelepciunii scumpă floare,
E simpla și fugara tinerețe.

Floare de colț

Comments are closed.